Comuna Gârdani, str. Independenței,
nr. 101, Județul Maramureș

Prezentarea Comunei Gârdani

Primăria Gârdani s-a înființat în anul 2004. Ca urmare a intrării în vigoare a Legii 84/2004, privind înființarea unor comune, satul Gârdani a devenit comună, prin reorganizarea comunei Sălsig (jud. Maramureș). Legea a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 24 februarie 2004, iar de Senat în ședința din 18 martie 2004. A fost publicată în Monitorul Oficial nr. 310 din 7 aprilie 2004.

Politică și administrație

Comuna Gârdani

Prima atestare documentară a localității datează din anul 1424.

Rang administrativ (în prezent): comună.

Localitatea componentă a comunei este satul Gârdani.

Gârdani este o comună situată în județul Maramureș, în zona Codru, aparținând regiunii istorice Transilvania (de Nord) și Regiunii de Dezvoltare Nord-Vest a României.

Localitatea Gârdani este amplasată la răspântie de drumuri, între Fărcașa, Sălsig și Rodina. La vest se învecinează cu comuna Bârsăul de Sus (județul Satu Mare), fără a exista o legătură rutieră directă. La est, râul Someș desparte satele Pribilești, Dănești și Lucăcești (zona Chioar). Comuna este situată în depresiunea Baia Mare, la o distanță de 33 de kilometri de municipiul Baia Mare, reședința județului.

Coordonate geografice (sistem WGS84): latitudine 47.5519055 (47° 33′ 6.8616″), longitudine 23.3005705 (23° 18′ 2.0556″).

Coordonatele GPS ale centrului localității sunt: N 47° 33′ 6″, E 23° 18′ 27″.

Comuna Gârdani este străbătută de Drumul Județean 108, pe ruta Jibou – Benesat – Ulmeni – Sălsig – Gârdani – Fărcașa – Buzești.

Codul poștal al localității este 437301.

Pagina web oficială a comunei este www.primariagardani.ro.

Fus orar: UTC +2:00 (Europe/Bucharest). Ora de vară este UTC +3:00, iar ora de iarnă UTC +2:00.

Stema comunei Gârdani, adoptată în anul 2016, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat în bară de un brâu undat de argint. În partea dreaptă, pe fond albastru, se află o ramură de ginkgo-biloba de argint, iar în partea stângă, pe fond roșu, se află un turn de cetate de argint. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

Ramura de ginkgo-biloba face referire la arborele cu același nume aflat pe teritoriul localității, declarat monument al naturii. Brâul undat reprezintă râul Someș, care traversează localitatea. Turnul de cetate simbolizează castelul Blomberg, iar coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

Angajații primăriei